Skip to main content
CE PRESUPUNE ETAPA DE

CONSILIERE

Cu totii ne-am confruntat cel putin o data cu problema amenajarii locuintei. Ne dorim un design interior modern prin alegerea materialelor, a corpurilor de iluminat, mobilierului si multe altele. La fiecare proiect nou ne propunem sa gasim cat mai multe aspecte caracteristice beneficiarilor, aspecte care sa ne ajute in conturarea unei amenajari personalizate.

O buna comunicare cu clientii reprezinta unul dintre punctele forte pentru a putea crea un proiect de design interior care sa raspunda in totalitate cerintelor acestora, atat din punct de vedere functional, cat si estetic. Doar comunicand ne putem exersa meseria la cele mai inalte standarde, astfel reusind sa combinam esteticul cu utilul gasind solutii atragatoare ca aspect si satisfacatoare din punct de vedere pragmatic.

Design interior, intre arta si profesie

Prima greseala

Importanta proportiilor spatiului intr-un design interior

Prima greseala este alegerea unui exemplu de imagine care nu respecta proportiile spatiului. Cu alte cuvinte, fie in imagine camera este mult prea inalta, iar candelabrul face toti banii si in realitate avem doar o garsoniera, fie imaginea este din podul casei, cu mult lemn si cu semineu, cu largi si generoase geamuri prin care se vad Alpii, ambientul ducandu-ne cu gandul la Elvetia, iar spatiul de amenajat este un simplu apartament cu geamuri mici, cu pereti multi si prost compartimentat.

Aici de regula explic teoria salatei de fructe si a faptului ca intr-un bol mic nu pot intra toate fructele pentru salata. Astfel ar fi doua solutii: sau devenim selectivi, sau cautam un bol mai mare.

Noi expunem clientilor importanta criteriilor care sunt luate in calcul atunci cand se lucreaza la un astfel de proiect, adica a dimensiunii spatiului existent, a modului de orientare a locuintei, a caracteristicilor tehnice. Militam pentru spatii de locuit practice si agreabile in acelasi timp. Prezentam propunerile noastre care sa aduca spatiului un design interior pe gustul clientilor si care sa satisfaca exigentele functionale si estetice. Un spatiu nu e suficient sa fie amenajat dupa ultimele trenduri, ci e necesar sa fie si functional.

A doua greseala

Consecventa stilului intr-un proiect de design interior

A doua greseala pe care am intalnit-o frecvent in design-ul interior este alegerea unor obiecte de amenajare inainte de a fi facuta amenajarea, sau cel putin imaginea ei de ansamblu. Daca se doreste pastrarea unor obiecte decorative existente, trebuie sa ne asiguram ca acestea se potrivesc cu noul design. Daca acestea sunt extrem de importante pentru clienti, exista varianta conceperii noului design in functie de acele obiecte.

Obiectele decorative care sunt utilizate la crearea unui ambient, trebuie sa se potriveasca perfect stilului de decor, sa formeze un tot unitar, doar asa putem obtine o ambianta placuta. Scopul oricarui proiect de design interior trebuie sa fie obtinerea unui confort psihic. Ochiul nu trebuie sa fie stresat de elemente complet neadecvate, stridente, care ies din context.

A treia greseala

Spatiu aerisit, cu un design interior profesionist conceput

A treia greseala in designul interior este legata de supraaglomerarea camerelor. Spatiul trebuie sa respire si sa aiba personalaitate. Astfel, cu multe culori, texturi diverse, forme sau lumini putem sa dam o personalitate ambientului ales. Insa trebuie sa fim atenti la combinarea acestora.

In apartamentele mici, mai ales, recomandam o amenajare minimalista. Trebuie pastrate doar piesele de mobilier necesare si sa se renunte la obiectele care ingreuneaza miscarea si functionalitatea locuintei. Se va opta pentru culori luminoase si deschise, tocmai pentru a crea impresia de volum.

Nici pentru incaperile de mari dimensiuni nu recomandami incarcarea cu mobila si tot felul de obiecte eteroclite. Exista solutii de design interior pentru a produce intimitatea si atmosfera calduroasa si prietenoasa in acest gen de interioare largi.

Ofera o noua imagine spatiului tau
cu Fine Design Studio!


Politica de confidentialitate si GDPR
©Fine Design Studio 2014 - 2024. All rights reserved. Developed by FMS.