PROIECTARE
Pasii unui proiect de amenajare interioara
FAZA 1 – INCEPUTUL
Faza incipienta a proiectului in care analizam spatiul si il masuram pentru a sti fiecare detaliu care ulterior vor contribui la amenajarea noastra.
Masuratori: Trebuiesc luate toate masurile spatiului atat cele generale (de gabarit) cat si amanuntite astfel incat sa avem toate datele despre inaltimi, dimensiunile usilor, tocul usilor, interaxurile grinzilor etc.
Plan actual: Mai este intalnit si sub denumirea de releveu, este planul situatiei incipiente de la care se va putea pleca cu propunerile de recompartimentare sau demolare acolo unde va fi cazul.
Chestionar: Un set de intrebari astfel incat sa stim ce stil, paleta cromatica, functiuni ale spatiului si ce activitati vor fi prezente in spatiul nostru.
FAZA 2 – PROPUNERI
Faza functionala a amenajarii unde analizam mobilierul, relatia sa cu intrebuintarea spatiului, cat si valorificarea spatiului ramas in functie de diferite propuneri facute de noi.
Propuneri de mobilare: In functie de spatiu noi va prezentam propuneri diferite de mobilare cu diferite piese de mobilier.
Alegerea unui masterplan: Noi vom alege fie o propunere de mobilare care sa deserveasca cel mai fidel nevoilor dvs., fie vom alatura diferite idei regasite in toate propunerile intr-una finala.
FAZA 3 – CONCEPTUL
Faza cea mai ampla a proiectului in care vom fixa amenajarea de la imaginea de ansamblu pana la cele mai mici detalii.
Imagini 3D: Se mai numesc si randarile, ele sunt simulari ale amenajarii noastre in care se vor vedea cel mai bine finisajele, culorile, lustrele, mobilierul si scafele propuse.
Alegerea solutiei finale: Procesul 3D se va finaliza cu solutia finala si astfel intreg proiectul intra in linie dreapta pentru a fi livrat.
FAZA 4 – RECEPTIE
Faza terminala a proiectului de amenajare in care se predau toate planurile in vederea ofertarii.
Plan mobilier: Planul 2D in care se va reprezenta mobilierul pe comanda astfel incat firma ce va executa mobilierul sa aibe rezultatul cel mai apropiat amenajarii noastre.
Plan finisaje: Planul 2D a peretilor si tavanului in care vor fi reprezentate finisajele ce urmeaza a fi executate cu cote de executie si adancimi acolo unde va fi cazul.
Plan pereti: Plan 2D cu compartimentarea arhitecturala convenita astfel incat echipa de executie sa afectueze cat mai exact ridicarea de pereti noi, demolarea lor etc.
Plan electric: Plan 2D cu amplasarea instalatiilor electrice, circuitelor electrice si alte aparataje aferente amenajarii.
Deviz achizitii: Noi va vom preda si o lista cu obiectele decorative, mobilierul de cumparat si sistemul de iluminat ce apare in imaginile 3D si urmeaza a fi achizitionat.
FAZA 5 – EXECUTIA
Faza post proiectarii in care echipa de executie cu informatiile primite de la noi va pune in manopera proiectul nostru de amenajare.